Ceai verde
Pentru producerea ceaiului verde (绿茶 în chineză), procesul de oxidare este oprit după puţin timp. Frunzele sunt uscate prin expunere la aburi, o metodă tradiţională japoneză, sau prin gătire uscată în tigaie, metoda tradiţională chinezească. Ceaiul este procesat în maximum două zile după culegere. În prezent, ceaiul verde se mai cultivă în Brazilia, Argentina şi, in principal, în zonele tropicale şi subecuatoriale. În Europa, ceaiul verde a fost prima dată consumat în Anglia, în anul 1665. În 1858, se importau în Marea Britanie 34 milioane kg de frunze uscate. Spre deosebire de ceaiul negru, ceaiul verde este ceaiul nefermentat. Ceaiurile verzi au cea mai delicată aromă din toate ceaiurile şi sunt considerate a avea mai multe beneficii şi aplicaţii terapeutice decât cele negre. Dacă ceaiul negru, chinezesc, este fermentat şi apoi uscat, cel verde este uscat direct la o temperatură care nu degradează clorofila. Frunzele de ceai verde fiind lăsate să se oxideze puţin, au mai puţină cofeină decât alte tipuri de ceai. Majoritatea ceaiurilor verzi sunt oprite din procesul de fermentaţie prin metode termice. Ceaiul preparat din frunze nefermentate are o uşoară nuanţă verde-gălbuie, aromă delicată şi gust natural. Uneori gustul ceaiului poate fi parfumat cu petale de iasomie. Ceaiul verde este, pe lânga apă, cea mai consumată băutură din lume. Un vechi proverb chinezesc spune că "Mai bine să stau trei zile fără mâncare decât o zi fără ceai". Ţara de provenienţă: Japonia, China, Brazilia. În perioada Kamakura (1191-1333 ), călugarul Eisai a ţinut să evidenţieze efectele benefice ale ceaiului verde în cartea sa "Menţinerea sănătăţii prin ceai" (1211): "Ceaiul este un medicament miraculos pentru menţinerea sănătătii. Ceaiul are o putere extraordinară de prelungire a vieţii. Oriunde o persoană cultivă ceai, va avea parte de o viaţă lungă. Din toate timpurile ceaiul este "elixirul care crează lăcaşul de nestrămutat al nemuririi".
|
